Steaua Bucuresti 1986

Mai 12, 2008

Sa le fie rusine tuturor romanilor care spun acum ceva despre ce a facut Steaua Bucuresti in 1986. Da, poate a fost echipa lui Ceausescu, a lui Valentin, poate ca au adus jucatori cu forta la club, poate ca a avut un parcurs norocos in Cupa Campionilor Europeni, dar aceasta echipa, cand a castigat competitia m-a facut mandru ca sunt ROMAN.

Cu totii stim ca in 1986 o tara intreaga a suferit si s-a bucurat pentru aceasta echipa care a aratat Europei ca stim si noi fotbal, ca suntem si noi acolo pe harta. O echipa care a adus bucurie in casele atator oameni care stim, multi dintre noi, cum traiau in acele vremuri, nu merita sa ii fie luat meritul acesta.

Vine acum, dupa 22 de ani, un om care habar nu are despre ce vorbeste, si ne spune noua „cum a fost defapt”? Nu ii dau acest drept.

Ai dreptul sa taci, domnule Paszkany!

Arpad Paszkany vs Steaua Bucuresti

Mai 11, 2008

Astazi, dupa ce s-a vazut in fruntea fotbalului romanesc, cu echipa sa de suflet, CFR Cluj, domnul Arpad Paszkany despre care am mai vorbit si anterior a decis sa isi faca publica opinia sa despre clubul Steaua Bucuresti:

„Foarte bine ca Steaua a luat trofeul ala din Cupa Campionilor. Steaua a jucat un singur meci in acel sezon. Echipele din Anglia nici nu erau. Cine e Anderlecht? Joaca acum prin Champions League? Hai sa fim seriosi. Au jucat cu cine au jucat. Sa nu vorbim acum mai multe.”

Ce sa intelegem prin asta? Ca Steaua Bucuresti defapt nu a facut performanta niciodata in Europa, ci doar o data a avut un culoar norocos si au luat si ei un titlu, mare scofala. Din bun simt, consider ca nu trebuia sa spuna aceste lucruri, traind in Romania probabil stia ca Steaua este un adevarat simbol national si ca nu este cuvenit sa se vorbeasca in felul acesta despre el. Din pacate el isi arata abia acuma lipsa bunului simt, si adevarata sa fata. Ca e mai diplomat ca Gigi Becali? Degeaba e diplomat daca e mai rau ca el la caracter, adica un om prefacut si cu interese ascunse, de asemenea pot spune si un infractor.

Dar hai sa lasam astea, si as dori sa il invit pe domnul Paszkany sa citeasca o pagina de Internet, unde sunt prezentate statisticile echipei Steaua Bucuresti:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Statisticile_Stelei

Pe scurt, cam ce scrie aici sunt urmatoarele: a participat de 21 de ori in Cupa Campionilor Europeni, de 4 ori in Champions League, de 11 ori in Cupa Cupelor, si de 11 ori in Cupa UEFA. Tot aici scrie ca Steaua Bucuresti a castigat odata Cupa Campionilor Europeni, si a mai fost odata finalista, pierzand in fata lui AC Milan. Mai spune ca steaua a castigat odata si SuperCupa Europei (pentru domnul Paszkany: acolo joaca castigatoarea ligii campionilor cu castigatoarea cupei UEFA). A castigat 23 de campionate, de 20 de ori cupa romaniei, si de 5 ori supercupa romaniei.

Desigur toate acestea s-au intamplat datorita unui culoar pozitiv, pe care Steaua l-a avut in toti acesti ani. Dragul meu domn Arpad Paszkany, puteti spune intr-adevar ca in campionatul intern a fost ajutata, dar nu puteti spune ca sotii Ceausescu, sau Valentin au putut sa o ajute impotriva echipelor din Europa, din moment ce partea de Est era persona non grata in Vest.

Hai sa va mai arat ceva, dragul meu domn Arpad Paszkany:

  • Singura echipă din România care a jucat în Liga Campionilor (1994-95, 1995-96, 1996-97, 2006-07, 2007-08);
  • Singurul club din România care s-a calificat de trei ori consecutiv în primăvara europeană (2004-05, 2005-06, 2006-07);
  • Prima echipă din Estul Europei, şi singura echipă dintr-o ţară comunista care a câştigat Cupa Campionilor Europei;

Stiti ce inseamna asta, sau sa va aduc un dictionar? Nici eu nu sunt expert in fotbal, dar macar nu ma apuc sa imi exprim parerile „sovine” pe la televizor. Ah stai, ca el nu este sovin cand calca in picioare un lucru cu care toti ne mandrim ca suntem romani, dar noi suntem daca il facem ungur.

Bun, hai sa vedem acum, „Cine e Anderlecht?” Vad ca domnul Paszkany, avand o varsta frageda la vremea respectiva probabil a uitat cine „era” si nu „e” Anderlecht. Daca ati vrut sa spuneti „cine e” atunci nu aveti cum sa va referiti la trecut adica ce s-a intamplat in 1986 pentru ca au trecut 22 de ani de atunci. Stiu, este greu cu limba asta romaneasca, tot timpul inveti ceva nou.

Bun, hai sa vedem un clasament al echipelor de fotbal facut de UEFA la vremea respectiva:

1986: Anderlecht, cu un coeficient de 7,915 era pe primul loc.

V-am raspuns cine era Anderlecht? Cea mai bine cotata echipa din Europa la vremea respectiva. Cam atat pe ziua de astazi.

As fi vrut sa pun si performantele CFR in acest articol, dar din pacate… nu le-am gasit!

Rade ciob, de oala sparta!

Mai 9, 2008

Sunt stelist dar nu m-a ofensat asa mult cand am aflat ca CFR Cluj a luat campionatul deorece m-am gandit ca si Steaua va ajunge in grupe chiar daca a terminat pe locul 2, si m-am gandit desigur ca CFR ar putea fi mai buni. Dupa cateva ore insa am aflat ca nu este chiar asa, si ca acest campionat era deja oferit echipei CFR Cluj din start, chiar daca Universitatea Cluj termina la egalitate, sau invingea pe CFR, oamenii lui Becali ar fi fost prinsi, Steaua depunctata cu 9 puncte, si CFR declarata campioana.

Ce a fost in mintea mea? Ok, Becali a fost prins, asta e acum oricum am pierdut campionatul deci nu prea face mare diferenta ca l-au prins sau nu, ca a dat bani sau nu, e de domeniul trecutului acum.

Problema a fost ca a inceput acest Circ Mediatic pe la televiziune, cum ca Gigi Becali ar fi fost cel mai hot om din tara, ca a distrus fotbalul romanesc, si multe altele. Unii dintre presedintii de club (Poli Timisoara), au fost foarte ofensati de aceasta. De aici a inceput investigatia mea in ce s-a intamplat defapt in campionatul romanesc, si cum asa dintr-o data toata lumea uraste o echipa care, ma scuzati, i-a pus pe harta in fotbalul european.

Am ajuns la urmatoarele concluzii:

1. Cum a ajuns CFR Cluj in Divizia A?

CFR Cluj-Napoca, in sezonul 2003-2004, inainte de ultima etapa era exact ca Steaua la un punct in spatele lui Jiul Petrosani. Jiul Petrosani juca in ultima etapa cu Gaz Metan Medias, o echipa antrenata atunci de nimeni altul decat Nelutu Sabau, antrenor acum la Gloria Bistrita.

Pe site-ul de wiki al CFR Cluj-Napoca am gasit urmatorul text:

2004: „Ultima etapă îi găseşte pe clujeni cu un punct în spatele “minerilor”, dar cu speranţe infime că Jiul se va împiedica pe teren propriu fie şi în faţa unui Gaz Metan condus de Neluţu Sabău şi motivat financiar extrem de puternic de Paszkany Arpad.”

Intre timp site-ul a fost modificat de catre un oficial sau un clujean fanatic, din pacate site-ul este inca in Google Cache. Acum textul de pe site arata cam asa:

„Ultima etapă îi găseşte pe clujeni cu un punct în spatele “minerilor”, dar cu speranţe infime că Jiul se va împiedica pe teren propriu fie şi în faţa unui Gaz Metan condus de Neluţu Sabău.”

Totusi am gasit un blog, unde cineva a dat copy paste la tot ce scria acolo:

http://blog.mysport.ro/fairplayman/2008/02/17/istoria-clubului-cfr-cluj/

Textul a fost copiat in data de 17 Februarie 2008, deci nu poate nimeni spune ca este o inventie, pentru ca atunci nu se stia nimic despre acest scandal. Mai sunt si referiri in presa, dar din 2004 a trecut mult timp.

Ce sa inteleg prin asta? Inteleg ca patronul de la CFR nu este cu mult diferit de Gigi Becali, el practicand aceleasi obiceiuri. Ce mi se pare extraordinar este ca s-a intamplat exact acelasi lucru, la un punct in spate, numai ca acolo Gaz Metan i-a ajutat si acum CFR este in Divizia A. Ma mira si faptul ca suporterii clujeni sunt foarte ofensati acum, ca a indraznit Becali sa faca asa ceva. Rade ciob de oala sparta.

2. Cine este Nelutu Sabau?

Cititind toate astea, si vazand cum Mircea Sandu spune ca, citez ” E simplu, asa cum azi dai acesti bani sa joace cinstit, maine ii poti da sa joace incorect”, am ajuns la o legatura. Oare daca Arpad Paszkany i-a dat bani lui Nelutu Sabau sa joace corect impotriva Jiului, nu putea sa ii dea bani iarasi in 2008 sa intre cu rezervele pe teren in meciul cu CFR si sa pretinda ca isi menajeaza jucatorii? Nu mai zic nimic.

3. Cine este Arpad Paszkany?

Dupa parerea multora este un om foarte corect, care in sfarsit l-a invins pe Gigi Becali, un om care a furat pamanturi de la stat si se ocupa cu trafic de influenta si spalari de bani. Cautand putin pe internet informatii despre Arpad ghici ce am gasit:

a. http://www.ziua.ro

Citez: „Arpad Paszkany, dat exemplu de Basescu pentru civismul sau, a pus mana ilegal pe un teren al statului, care valoreaza 70 de milioane de euro”

Cine se ocupa cu furat de pamanturi acum? Puteti citii detali mai multe pe site la Ziua, la acel link.

b. http://www.gardianul.ro

Citez: „Dupa ce l-a pus pe Basescu intr-o situatie jenanta, Arpad Paszkany, cercetat pentru spalare de bani”, „Finantatorul echipei de fotbal CFR-Ecomax, Paszkany Zoltan Arpad, este cercetat penal in dosarul „Gazeta II“ pentru instigare la santaj si de sprijinire a unui grup infractional.”

Cine se ocupa cu spalare de bani, instigare la santaj si sprijinirea infractorilor? Desigur, domnul Arpad, cel mai corect om din Romania, care s-a chinuit cu echipa lui sa ia campionatul si Steaua a incercat sa il fure. Mai scrie acolo ca, domnul Arpad, a denuntat chiar el oameni de afaceri care se ocupau cu spalari de bani, de aici se observa ca asta este metoda sa de a scapa de dusmani, informeaza organele de justitie, pana chiar si presedentia, care l-a elogiat ca un „exemplu civic”.

3. Arpad Paszkany si Partidul Democrat-L

http://www.gandul.info

„Arpad Paszkany – patronul CFR Cluj şi principalul sponsor al campaniei electorale a lui Emil Boc la Primăria Clujului – este personajul pe care şeful statului, în şedinţa de bilanţ a Ministerului Public, l-a dat ca exemplu de civism”

Articolul prezinta incetarea urmariri penale a acestuia in cazul terenurilor dar, ce retinem din acest citat? „Principalul sponsor al campaniei electorale a lui Emil Boc”. Iarasi, ce sa inteleg?

Prin urmare, domnul Arpad Paszkany are stranse legaturi cu Partidul Democrat, Traian Basescu si Emil Boc.

4. Campania Electorala

Intrebarea principala este, ce i-ar face pe toti acesti oameni fericiti? Va spun eu, Arpad Paszkany ar fi fericit daca ar castiga campionatul cu echipa lui de suflet, si automat ar da mai multe sponsorizari pentru PD, cum a dat si pana acum, in acest an electoral. Emil Boc ar fi si el foarte fericit de acest lucru, pentru ca se simte mandru ca este Clujean si ar primi mai multi bani, iar Traian Basescu ar fi fericit ca a scapat de un om pe care aparent nu il suporta, si care ar putea sa ii fure din procente la alegeri.

Cum ar putea oare acesti oameni sa fie fericiti? Ei bine, e simplu, Steaua sa nu mai ia campionatul, si Gigi Becali sa fie facut de ras in fata alegatorilor pentru a nu mai fi votat.

Cine ar putea face asa ceva? DNA, care isi are radacinile in Cluj-Napoca, si care, trebuie sa recunoastem este direct subordonata numai lui Traian Basescu.

Binenteles, asta doar teoretic, desigur ca asa ceva nu ar putea fi adevarat intr-o tara asa corecta cum este Romania, in care doar cei vinovati sunt condamnati, si cei corecti sunt lasati sa traiasca linistiti. Tot ce am scris e doar o serie de coincidente desigur.

Nu spun ca Gigi Becali ar fi un om corect, sau ca nu a gresit cu banii trimisi la Cluj-Napoca, dar cred ca am descoperit de ce a fost prins. Si desigur, mare bucurie pe noi romanii, ca in sfarsit e fotbalul corect, si a luat campionatul o echipa pe merit.

Cu drag,

Ioan Luca.

Bun venit!

Mai 9, 2008

Buna,

Ma numesc Ion Luca Caragiale, si am decis sa incep acest blog datorita unui eveniment recent intamplat in Romania, respectiv scandalul „Valiza” din campionatul romanesc de fotbal. De mult am fost la curent cu lucrurile care se intampla in aceasta tara numai ca nu am fost deranjat de ele.

Ei bine, problema cu Steaua a reusit sa ma deranjeze si am decis sa scriu despre asta, si despre alte lucruri care le vad eu gresite in aceasta tara.

Eu si locatia mea vor ramane anonime pentru ca oameni ca Traian Basescu, Arpad Paszkany, Ioan Muresan si multi altii sa nu ma poata gasi si sa ma inchida pentru ca le fac un deserviciu prin opiniile mele, prin incercarea mea de a afla adevarul.

Nu ma consider mai destept ca altii, un „cult”, un zeu, salvatorul poporului roman, sau orice altceva, doar un simplu cetatean care isi exprima opinia. Nu am cum altfel sa mi-o exprim decat prin anonimitate pentru ca in Romania nu se joaca corect, nici in fotbal, nici in politica si nici in viata de zi cu zi, astfel as putea fi persecutat fara motiv.

De ce numesc blogul „presalibera”? Deoarece pot sa imi exprim liber parerea, fara a imi fi frica de nimeni. E extraordinar ca trebuie sa fac acest lucru intr-o tara care se considera democrata, dar patesti multe daca iti exprimi parerea, chiar mai rau ca in vremurile comunismului.

Multumesc,

Ioan Luca.